rătăciri şi răstălmăciri

Mi-am pus ghetele-n cui. Ghetele cu obiectiv în cazul meu. Cele fără toc dar cu diafragmă. Din prea mult patos pentru fotografie am rămas fără de miezu’ dorinţei. Văd în toate cele văzute unghiuri, linii de fugă, compoziţii şi anticompoziţii cam de când mă ştiu cu pleoapa astupată de vizorul atâtor aparate avute de-a lungul timpului. Ochiul vizor mi-o rămas şi-mi va rămâne unde-i şed rădăcinile însă mi s-a dus cheful să mai butonez diafragme pentru eternitate, închid doar ochiul şi-mi rămâne gravată pe retină şi minte imaginea. Îmi provoc astfel de imagini cu miile pentru mine însumi. Poate, cu timpul voi încerca să-mi printez retina şi pentru cei din juru-mi , curioşi tare de ca şi cum mare brânză ce fotografiam eu…

Fireşte că am încă mii de imagini neprelucrate, nedescărcate, nevăzute ori nenăscute încă prin câte şi mai câte colţuri de calculatoare. Cu asta îmi voi hrăni scrisul şi mintea cu timpul cât să nu mi se facă iară doru’ de aparate dintr-acestea de furat clipe….

 

Scroll to Top