Fez-walls

Fez. Un labirint ce poartă trupul ca într-o cursă de şoareci, precum într-o închisoare unde ţi se oferă libertatea de a alege drumul, însă porţile îţi sunt zidite. Un loc necesar oamenilor să fie alături fără însă a se şi bucura de acest privilegiu. În care zidul e fiinţa atotstăpânitoare, zidul e cel care călăuzeşte fără însă a ştii dacă îţi face astfel un favor ori îţi doreşte sfârşitul. Zidul. Desparte prin felul său rece de a creşte precum o iederă înconjurând suflete, dar cumva şi uneşte trasând zi de zi drumurile trecătorilor. Se îmbracă în fel de fel de texturi imitând ridurile de pe pielea unui bătrân atotştiutor şi înţelept, dar într-acelaşi timp devine înşelător dezvelindu-şi dedesubturile mâncate de vreme, scorţos şi urât la înfăţişare, vechi şi ponosit. Zidul. Şi pe lângă el vieţuitoarele-i umile şi aservite, oamenii precum noi căutând ieşirea din labirint şi mai apoi tânjind la încrucişarea zidurilor înspre în lăuntrul lui.

 

Fez. A labyrinth that carries the body like in a mouse race, as in a prison where you are given the freedom to choose the way, but the gates are already closed. A place for people to be together without enjoying this privilege. A place where the wall is who masters everything, the wall is the guiding one, but without knowing whether it makes you a favor or wants your end. The wall. It separates itself by its own way of growing like an ivy surrounding souls, but somehow it unites bypassing the passers-by. It dresses in textures, imitating the wrinkles on the skin of an all-knowing and wise old man, but at the same time becomes deceiving, unveiling its subdued, gusting and ugly looks, old and shabby. The wall. And besides him the humble and tortuous men, like us, looking for the exit of the maze, and then longing for the crossing of the walls to the inside of it.

Scroll to Top